Baritina

Baritina este un mineral răspândit (sulfat de bariu – BaSO₄), din clasa sulfaților anhidrii. Cristalizează în sistemul ortorombic. Are un habitus prismatic, frecvent tabular. Formula chimică: BaSO₄. Culoarea este variabilă (albă, cenușie, roșiatică, gălbuie, brună până la negru). Variațiile de culoare indică conținutul în impurități a cristalului. Din punct de vedere chimic este un sulfat de bariu, o sare a acidului sufuric cu bariul, care explică densitatea mare de 4,5 g/cm³, de unde și denumirea greacă (barys = greu). Duritatea este de 3-3,5 pe scara Mohs.Este un mineral format pe cale hidrotermală sau sedimentară, fiind frecvent însoțit de fluorit, calcit, cinabru.

Baritina este folosită ca înlocuitor al lichidului de sondă, de exemplu la forajele de obținere a țițeiului (baritina stabilizează gaura de foraj). El se mai folosește la fabricarea vopselelor, ca material de umplutură în industria hârtiei și a cauciucului, la obținerea sărurilor de bariu.

Alte utilizări:

Roză de nisip din Marokko

- pigment alb (alb de baritină)

- producerea betonului greu

- substanță de contrast în radiografia gastrică

- extragerea elementului bariu

- producerea hârtiei fotografice

Ca piatră semiprețioasă este rar folosită, datorită durității mici și clivajului accentuat.

Cuart
Cuarțul este un mineral răspândit în scoarța terestră, care are compoziția chimică SiO₂ cristalizând în sistemul trigonal.

În stare pură cuarțul este incolor, impuritățile din cristal determină culoarea mineralului. Cuarțul cristalizează frecvent în goluri existente în roci numite geode. Clivajul este inexistent în spărtură având o culoare sidefie, are valoarea 7 pe scara durității lui Mohs.

Din punct de vedere optic el poate fi ușor confundat cu calcitul, de care se deosebește prin duritatea sa mai mare 7 ,valoarea refracției duble mai reduse și nu reacționează ca și calcitul cu (HCl) acidul clorhidric.

Cuarțul după feldspat este mineralul cel mai răspândit în scoarța terestră. Cristalele se formează după răcirea soluțiilor bogate în SiO₂ și frecvent întâlnit în roci ca: Plutonit, Granite, Granitoide, Granodiorite, Tonalite, Quarz-Syenite, Quarz-Monzonite, Quarz-Diorite, minerale de gangă (steril) ca: Aplite ca și din grupa vulcanitelor Rhyolithe, Dacite, Andesite, Quarz-Trachyte, Quarz-Latite. Un criteriu folosit în clasificarea rocilor este conținutul în cuarț. Cuarțul este frecvent mineral de gangă în filoanele de aur.

La fel acest mineral este întâlnit în roci metamorfice ca Șisturi, Gneise. Datorită durității sale este răspândit și în rocile sedimentare.

Varietăți de culoare prin iradiere sau prezența unor ioni străini

• Ametist: varietate violetă de cuarț prin prezența ionilor de fier, sau iradiere cu raze gamma
• Citrin: varietate galbenă de cuarț folosit ca bijuterie
• Ametrin varietate rară cu zone de ametist și citrin
• Prasiolith: varietate verde de cuarț transparent
• Cuarț fumuriu sau (Morion): varietate de cuarț de culoare cenușie, brună până la negru (prin iradiere cu raze gama)
• Cuarț roz varietate roză de cuarț prin prezența ionilor de fosfor

La fel se mai pot aminti: Smaragdquarz , Saphirquarz prin prezența ionilor de Aktinolith respectiv Krokydolith sau varietățile de cuarț microcristalin: ca de exeplu: silex, calcedonie, agat, onix, jasp, sau carneol.

fluorina

Fluorina se formează prin răcirea rocilor magmatice, asociate frecvent cu mineralele: Baryt (Baritina), Quarz (Cuarț), Topaz, Calcit, Galenita și Blendă. Mineralul apare în cantități mai mari ca parte componentă a rocilor vulcanice, granite, pegmatite. Cea mai mare mină de fluorit se află în rocile vulcanice din Las Cuevas, Mexic, urmată de China, India, Africa de Sud și SUA. „Blue John” este o mină de fluorit din Marea Britanie, locuri mai puțin însemnate se găsesc în Franța, Germania. Fluorina este un mineral din clasa halogenidelor, cu formula chimică CaF₂. Este un fluorid de calciu, care cristalizează în sistemul cubic, fiecare ion de calciu fiind legat de 2 ioni de fluor. Fluorina are duritatea 4 pe scara Mohs, cu o varietate de culori mare, mai frecvent verde și violet. Culoarea mai închisă a cristalului provine din zăcămintele de uraniu, care determină și caracterul fluorescent la lumina ultravioletă

stibina

Stibina este cunoscut și sub numele de „sulfură de antimoniu”, este un mineral răspândit în natură, face parte din clasa sulfurilor, având raportul sulf : metal (seleniu, telur) de 1:1. Mineralul cristalizează în sistemul ortorombic, având formula chimică Sb₂S₃, cu un habitus de cristale lungi, prismatice, aciculare, așezate radial, sau se poate prezenta sub formă de agregate masive de culoare cenușie plumburie.Caracteristic cristalelelor de stibină este lungimea și forma aciculară, cu un luciu metalic. Acest luciu în contact mai îndelungat cu aerul devine mai mat și cu colorați diferite. Duritatea la cristalele după gradul de puritate poate fi pe scara Mohs între 2 și 2,5, cu o densitate de 4,6 - 4,7. Mineralul se poate confunda la variantele cu habitus neacicular cu galenita, de care se deosebește prin punctul de topire mult mai scăzut.Stibina se formează prin procese geologice hidrotermale (la temperaturi în jur de 100 °C) ca mineral de asociație cu cuarțul și aurul.